„Dacă albinele ar dispărea de pe suprafaţa Pământului, viaţa umană s-ar sfârşi în
mai puţin de patru ani.“ (Albert Einstein
Oricât de multe s-ar cunoaşte la ora actuală despre albine, aceste mici insecte continuă să ne uimească permanent. Ele sunt capabile să se organizeze până în cele mai mici amănunte, să călătorească kilometri întregi pentru a culege nectarul și polenul florilor, au o capacitate remarcabilă de a învăţa, fac calcule complexe cu privire la drumul spre casă şi muncesc întreaga lor viaţă respectând o ierarhie dinainte stabilită.
Cei ce nu cunosc prea multe aspecte despre lumea tainică a albinelor le asociază adeseori pe acestea doar cu producţia de miere. Dar apicultorii ştiu foarte bine că, pe lângă aceasta, albinele recoltează polen, apă şi propolis (este foarte probabil ca propolisul să fie ultimul dintre aceste patru produse ale stupului). Propolisul se găseşte lipit (depus) în fisurile stupului, la capetele ramelor, în găurile din stup şi chiar pe părţile cu suprafaţa netedă.
Denumirea propolisului provine din limba greacă (pro– înaintea + polis-cetate) și se traduce prin expresia „partea de dinainte a cetății“. Numele său a apărut pe baza observațiilor învățaților greci, care au urmărit cum își construiesc treptat albinele stupul și astfel au ajuns la concluzia că această substanță îndeplinește un rol de protecție împotriva amenințărilor din afara stupului. Propolisul mai este numit şi „penicilina rusească“ sau „cleiul de albine“, deoarece el este o substanţă pe care albinele o colectează din răşina coniferelor sau din mugurii copacilor (plop, arin, cireș, fag etc.). Această sevă lipicioasă este amestecată apoi cu ceară şi adusă la stup.
Surse naturale de propolis
Componentele propolisului pot fi identificate la plantele vizitate de albine. Adeseori albinele vizitează plante din familia coniferelor, plopi (Populus sp.), precum şi alte specii: fag (Fagus sylvatica), castan (Aesculus hippocastanum) etc., pentru a colecta răşini de pe scoarţa şi mugurii acestor arbori. În Europa, principalele surse de propolis sunt alunul (Alnus spp.), mesteacănul (Betula spp.), alunul de pădure (Corylus spp.), stejarul (Quercus spp.), plopul (Populus spp.) şi salcia (Salix spp.). În Statele Unite ale Americii, principalele specii sunt plopul şi pinul (coniferele în general). Conform lucrărilor din anul 1985 ale lui Bernd König, mugurii de plop reprezintă principala sursă de propolis în Europa, America de Sud, Asia de Vest şi Africa de Nord. Între sursele secundare, acelaşi autor menţionează mesteacănul, stejarul, salcia şi alunul, iar pentru alte zone geobotanice au fost identificați: arborele Acacia Karroo în Africa de Sud, Xanthorrhoea pressii şi Xanthorrhoea australis în Australia şi zonele cu climat tropical; mugurii şi scoarţa arbuştilor Plumeria accuminata, Plumeria acutifolia, Schinus terebinthifolius şi Psidium guajava, în insulele Pacificului, îndeosebi în Hawaii. Studiile recente asupra originii botanice a propolisului din continentul sud-american, mai ales din Brazilia, au demonstrat prezenţa de compuşi specifici la unele plante ca: Araucaria angustifolia, Eucalyptus globulus şi Rosmarinus officinalis.
Acţiunea terapeutică a propolisului
Albina este singura insectă care este lipsită de bacterii, aceasta datorându-se propolisului depus la intrarea în stup, care acționează ca un filtru antiseptic prin care trec albinele. Cercetătorii consideră ca nicio bacterie nu poate deveni rezistentă la propolis.
Propolisul este cunoscut astăzi ca unul dintre cele mai surprinzătoare produse naturale, iar studiile şi cercetările efectuate atribuie acestuia şi diferitelor sale fracţiuni,nenumărate acţiuni biologice şi efecte terapeutice.
Propolisul era cunoscut ca antiseptic încă din vremea Egiptului antic, fiind folosit adesea în cazul abceselor şi al rănilor minore, dar şi pentru îmbălsămarea mumiilor. Grecii l-au folosit pentru a trata abcesele, iar asirienii l-au pus pe răni şi tumori, pentru a lupta împotriva infecţiilor. Londra secolului al XVII-lea îl recunoaşte ca medicament oficial al farmacopeei engleze.
Propolisul are o gamă largă de proprietăţi terapeutice: este antibiotic cu spectru larg, activează macrofagele, este antiinfecțios, antibacterian, antifungic, antihemoragic, antiviral, antihistaminic, antialergic, analgezic, antitumoral, anticanceros, acțiune de tip aspirină (aspirin-like), antioxidant, antisudorific, antidiabetic, antiedematos, este un antidot pentru veninul de albine (în special tinctura de propolis), anestezic local și general, antiastmatic, antispastic, antistres, antifermentativ gastrointestinal, antiulceros gastric, antituberculozic, antiherpetic, anticandidozic, antitricomonazic, anticolesterolic și antiaterosclerotic, anticlavus, antileucoreic, antihemoroidal, antiparazitar (Giardia lamblia, Trichomonas vaginalis, Plasmodium etc.), conservant natural, cosmetic, diuretic, depurativ, cicatrizant, echilibrant hormonal, epitelizant, hipotensiv, balsamic, biostimulator şi bioreglator, în special la nivelul nucleilor hipotalamici, citotoxic, energizant, bactericid, bacteriostatic, protector al organelor interne (pancreas, ficat, stomac, rinichi, vezică biliară etc.), efect remarcabil de represie genică, radioprotector, regenerator şi stimulator al sistemului imunitar, hematostimulant, imunostimulator și imunomodulator, mineralizant, nutritiv, profilactic antihipertensiv și antiaritmic cardiac, vitalizant, vulnerar, tonic nervos și cu acţiune periferică benefică asupra transmiterii influxului nervos, vasodilatator la nivelul reţelei sanguine, scade secreția gastrică prin efect histaminopexic (quercetina), scade fragilitatea capilară, stimulează producția de colagen și elastină, scade fragilitatea capilară, stimulant imunitar, creste intuiția și voința etc.
• Efectele antiinfecțioase, antibacteriene, antifungice, antivirale și antihistaminice. Studiile moderne au pus în evidenţă capacitatea acestuia de a distruge 30 de specii diverse de viruşi (incluzând şi varietăţile lor), 21 de bacterii şi 9 specii de ciuperci parazite. Compușii responsabili pentru acțiunea antiinfecțioasă sunt esterii acizilor fenolici cu alcooli aromatici. Eficiența acțiunii antibacteriene a propolisului depinde foarte mult de modul lui de preparare, precum și de compoziția în care se încorporează. La utilizarea asociată cu unele antibiotice naturale, eficacitatea şi durata de acţiune a extractului de propolis este mult accentuată, iar respectivele microorganisme nu dezvoltă rezistenţă la antibiotice. La administrarea internă, propolisul nu produce disbacterioze, ci o stimulare a factorilor imuni specifici și non-specifici, şi are ca rezultat o creştere a rezistenţei generale a organismului.
Propolisul are efect şi în infecţiile cu stafilococi, pe de o parte datorită spectrului larg de flavonoide şi pe de altă parte datorită acizilor din compoziţia acestuia. În afecţiunile de la nivelul gurii, produsele cu propolis au dat rezultate rapide în tratarea stafilocociilor locale, în vindecarea stomatitelor şi aftelor, dar şi în tratarea gingivitelor şi parodontitelor marginale, în mare parte datorită acţiunii antiinflamatoare. Sub formă de tablete care se sug, propolisul are calităţi de antiseptic bucal.
• Efectul calmant și anestezic local: aplicarea acestuia pe rană are efect anestezic local, sigilează ţesuturile distruse şi scurtează timpul de vindecare prin crearea unui strat protector, semipermeabil, care protejează plaga şi previne suprainfectarea. Rezultatele de laborator au confirmat beneficiile sale extraordinare de vindecare în cel puţin 200 de afecţiuni, nu doar pe răni. Propolisul s-a dovedit a fi eficient pentru ulcere ale pielii, degerături, în cicatrizarea operaţiilor, în eczeme, furunculoză, răni infectate şi contuzii.
Un studiu brazilian a pus în evidenţă că propolisul are efect calmant atunci când este aplicat pe arsuri minore, precum şi o eficienţă la fel de mare în tratarea arsurilor de gradul II, la fel ca unguentele pe bază de sulfadiazină de argint (chimioterapic de sinteză, cu aplicare locală în caz de arsuri și de răni cutanate).
• Efectul antiviral, antifungic și antimitotic cutanat:
Alte teste clinice au dovedit că oferă protecţie împotriva herpesului vaginal şi al Candidei albicans. Studiul s-a realizat pe 90 de bărbaţi şi femei cu herpes genital, 1/3 dintre pacienţi primind un unguent pe bază de propolis, 1/3 din pacienţi aciclovir (un medicament de sinteză chimică utilizat pentru a trata herpesul), iar 1/3 din ei un unguent cu efect placebo. Până la sfârşitul studiului, care a durat 10 zile, 24 din cei 30 de pacienţi din grupul tratat cu propolis s-au vindecat, comparativ cu rata de numai 50% de vindecare a celor din al doilea grup.
Propolisul acţionează şi în cazul infecţiilor fungice ale unghiilor, pentru o gamă mult mai largă de ciuperci decât produsele farmaceutice, dar şi în caz de acnee sau dermatite.
În publicația medicală International Journal of Dermatology se menționează rezultatul unui studiu de 3 luni, realizat pe 135 de pacienţi cu diferite tipuri de veruci. Ei au fost împărţiţi în 3 grupe distincte, care au primit propolis administrat oral, echinacea și un remediu placebo. Pacienţii cu propolis adăugat în tratament au atins o rată de vindecare de 75%, semnificativ mai bine decât grupul tratat cu echinacea.
• Efectul tonic gastric: Componentele flavonoide din compoziţia propolisului au acţiune benefică asupra aparatului digestiv: fluidifică bila, este antimicrobian digestiv în enterite şi colite şi acţionează asupra sistemului endocrin (tiroidă, pancreas, glande suprarenale).
• Efectul puternic antioxidant: în medicină, în vederea obţinerii unei mai bune stabilizări a substratului ,se folosesc pe larg amestecuri de antioxidanţi. Eficacitatea de acţiune a acestor amestecuri se datorează efectului antioxidant, ce rezultă din acţiunea fiecărei componente. Propolisul este un astfel de amestec natural de antioxidanţi ,cu acţiune sinergică. Mai mult decât atât, până în prezent, în literatura de specialitate nu s-a descoperit o substanţă naturală cu o capacitate antioxidantă mai mare decât cea a propolisului.
• Efectul antidiabetic: studiile au arătat că propolisul poate inhiba enzimele care cresc glicemia. Se crede că antioxidanţii din propolis sunt responsabili pentru efectele benefice de stabilizare a zahărului din sânge.
• Efectul hepatoprotector potenţial poate fi explicat şi printr-o scădere a nivelului glucozei sanguine şi o creştere a nivelului glicogenului.
• Efectul anestezic: unele cercetări au dovedit efectele sale anestezice excepţionale, de 3,5 ori mai mari decât ale cocainei şi de 5,2 ori mai mari decât ale novocainei (anestezic de sinteză chimică).
• Efectul antiparazitar: alte studii făcute pe propolis au pus în evidenţă capacitatea acestuia de a elimina paraziţii. În tratarea giardiei, rata de succes a fost de 50-60%.
• Efectul antitoxic: consumul de propolis atenuează efectele toxice secundare ale medicamentelor chimioterapice utilizate în tratamentul cancerului, iar anumite tipuri de propolis (cum sunt cel roşu brazilian şi cel maro cubanez) şi-au dovedit capacitatea de a distruge celulele canceroase.
• Efectul de represie genică este o acţiune importantă a anumitor hormoni, cum sunt estrogenii şi glucocorticoizii. Hormonii glucocorticoizi controlează metabolismul carbohidraţilor. Unii flavonoizi (ce se găsesc și în compoziția propolisului) prezintă astfel de acţiuni asemănătoare cu ale hormonilor. De exemplu, flavonoidul silibina şi cortizonul au o structură foarte asemănătoare, fapt ce ar putea explica acţiunea lor comună.
• Efectul vulnerar al propolisului (capacitatea de vindecare a rănilor) este rezultatul mai multor efecte diferite, dar competitive (în special de îmbunătăţire a circulaţiei sanguine şi limfatice în zonele tratate cu propolis și de diminuare a permeabilităţii vaselor sanguine, «aşa-numita acţiune de tip vitamină P», datorată flavonoizilor). Propolisul acţionează ca agent epitelizant, ca agent antiinfecţios, emolient, anestezic local şi antiedematos (datorită cerii), precum şi ca agent producător, de refacere rapidă a circulaţiei sanguine la nivelul capilarelor. Aceste efecte au fost semnalate în tratamentul diferitelor răni.
• Efectul radioprotector: studiile au arătat că soluţii radioopace de propolis pot fi aplicate în tratamente topice (unguent de propolis cu lanolină), pentru prevenirea apariţiei radiodermitelor, datorate terapiei cu raze X sau radioterapiei, în tratamentul cancerului. Produsele naturale pe bază de propolis pot accelera vindecarea leziunilor produse de aceste tipuri de terapii.
• Efectul antiastmatic: propolisul s-a dovedit de asemenea un excelent mijloc de tratament al astmului bronşic. Rărirea sau încetarea atacurilor de astm se datorează unui complex de acţiuni, precum cea anestezică, antialergică, antiinflamatoare, eutrofică locală, imunostimulatoare, de creştere a secreţiei endogene de cortizon (în limite fiziologice), printr-o hipertonie globală, lentă, minoră, hipotalamo-hipofizară.
• Efectul tonic nervos în: tulburările neuropsihice, precum sindromul de stres, astenia, migrena şi dezechilibrul somn-veghe, scleroza multiplă (scleroza în plăci), distrofia musculară progresivă, boala Parkinson, sindromul subiectiv de traumatism cranian, anorexia mentală etc. Extractele apoase de propolis au în mod dovedit un puternic efect asupra sistemului nervos autonom, cu acţiune periferică asupra transmiterii influxului nervos şi de vasodilataţie la nivelul reţelei sanguine.
• Efectul vasodilatator: s-au constatat efecte remarcabile asupra sistemelor capilare prin reducerea fragilităţii şi refacerea elasticităţii vaselor sanguine periferice, datorită acţiunii vasodilatatoare produse de prezenţa flavonozidelor naturale.
• Efectul gastric antiulceros: la gastrite hiperacide şi ulcere (gastric şi duodenal) se pun 30 de picături de tinctură de propolis (20%) pe o felie de pâine uscată, care se mestecă bine în gură şi se înghite pe stomacul gol, de 4 ori pe zi, având efecte cicatrizante şi de reglare a secreţiei sucurilor acide (de aceea nu se consumă fără pâine).
• Efectul anticanceros: tratamentul cu propolis are efecte de blocare a celulelor maligne, măreşte capacitatea sistemului imunitar şi restabileşte echilibrul organic al bolnavilor de cancer. Tratamentul înlătură efectele nefaste ale aplicării radioterapiei în cancer.
• Efectul antireumatic: în bolile reumatice; propolisul acţionează favorabil în cazurile de reumatism acut, artroze, poliartrite reumatoide şi spondilită anchilozantă.
Se spune despre faimosul filosof grec Aristotel (384-322 î. Hr.) că voia să cunoască îndeaproape viața albinelor, și din acest motiv a construit un stup transparent. Mare i-a fost mirarea când a constatat că albinele „nu doreau să își dezvăluie secretele“, căci au acoperit partea interioară a peretelui transparent cu o peliculă opacă, închisă la culoare, dintr-o substanță „necunoscută“, despre care știm acum că era propolisul!
Comentarii recente